Juriu

Lungmetraje:

 

pescariuCristian Pascariu

S-a născut în august 1987, la Botoșani. A absolvit Facultatea de Teatru și Televiziune Cluj-Napoca, secția Cinematografie, Fotografie și Media, în anul 2010. Cu scurt metrajul Bețișoare rock n’roll (lucrarea de licență) a obținut premiul „Black Pearl Award” Best Student Short 3rd la Festivalul de Film din Abu Dhabi 2010 și premiul Best Student Film la Open Society Shorts 2011. Pe lângă regia de film, este pasionat de teatru și de integrarea părților vizuale în spectacole de teatru. Cel mai important lucru pentru el este să reușească să aducă o nouă abordare unui gen consacrat, astfel experimentând cât mai mult în orice domeniu care include vizualul.

 

 

manuel-2

Manuel M. Mercier

Un tânăr regizor francez, locuiește la Paris și New York. A dedicat o trilogie de documentare indivizilor care își caută calea: în pofida limitărilor unui corp cu dizabilități în ”Philippe Croizon – Căzut din cer”, ale pericolului de a te pierde în propria-ți imagine mediatică în ”Gio Black Peter – New Fuck New York”, sau a pierderii statusului social în tranziția de la bărbat la femeie în „Olivia Chaumont – Olivia”. De asemenea, filmul ”In The Mirror” aflat în festival, reprezintă o operă de maturitate regizorală, deja nominalizat la mai multe festivale de film din Texas, Marea Britanie și Olanda. Alte realizări includ o serie de file science fiction ce fac parte dintr-un proiect al HF Prevention, câștigător al premiului internațional de inovație acordat de grupul UNESCO pentru sănătate și drepturile omului.

Scurtmetraje:

 

ruth

Ruth Borgfjord
www.ruthborgfjord.com
Artista queer din Cluj, folosește medii diverse pentru a-și transmite mesajul: fotografie, film de scurt metraj, instalație, performance. Își construiește lucrările pornind de la trăiri personale și jocuri de imaginație, combinând activismul pentru drepturile omului cu arta. Este fondatoarea grupului informal „LES Sisterhood Cluj”, dedicat persoanelor care se identifică drept femei queer/LGBT+.
Filmografie: Letter to god – scurt metraj (Premiul Special al Juriului, Tres Court Film Festival 2016, Premiul Special al OIF – Organizatia Internationala Francofona 2016); You – scurt metraj (Marele Premiu la Yukon Queer Film Festival, Canada 2014).

 

cristina

Cristina Groșan

Regizoare româno-maghiară, cu pregătire în  fotografie, arte vizuale și design media. A studiat regia la UBB în Cluj-Napoca, și a absolvit cu ”Sputnik”, un studiu ludic și neconvențional asupra generației urbane contemporane. În 2011, Cristina a absolvit facultatea de design media MOME din Budapesta. Printre realizările ei se numără: ”Carry Me Away”, un film despre o dragoste incestuoasă, ce a a fost selectat în mai multe festivaluri; “Holiday at the Seaside” realizat cu sprijinul City of Film Fund din Sarajevo și câștigător al premiului Atlantic Group Grand Prize la Festivalul internațional de film de la Sarajevo în 2013. Interesul predilect al Cristinei este legat de feminitate, relația cu corpul și copilăria feminină, teme reflectate în filme precum “Night Painting”, “Work in Progress” și “A Coat of Gold”, cel din urmă fiind momentan în producție. Pe lângă filmele de ficțiune, Cristina a co-regizat un documentar antologic ”Happy New Year!” și a filmat o serie documentară pentru UNHCR în Africa de Est. E pasionată de fotografie, comunicare vizuală și de vizitarea zonelor deșertice.

 

antonio

Antonio Palumbo

Născut în 1973, a studiat actoria la Kismet Opera în Bari, iar apoi și-a continuat studiile la Roma. A debtat ca regizor cu piesa „Bossolo” , scrisă de el, și a câștigat premiul Festivalului italian de teatru scurt în 2004, precum și o mențiune specială la Prix Fondi La Pastora. În 2010, Palumbo a debutat în film, câștigând Premiul special al jurnaliștilor la Nastri d’Argento, în calitate de scenarist al scurtmetrajului ”Domani”. Scrie anonim pentru televiziunea italiană. Tot în 2011 a câștigat premiul Festivalului Rome Video Clip cu New Dawn, piesa tematică din filmul ”Henry”. Începând cu 2012 a filmat mai multe spoturi publicitare. În 2015 a regizat ”Varichina”, un documentar-dramă produs de Apulia Film Commission. În prezent este profesor și coordonator educațional la  Centrul Național de Film din Roma.

Documentare:

 

marek

Marek Novák

A studiat dreptul, iar apoi producția de film la FAMU în Praga. La universitate a produs mai multe filme încununate cu succes la diverse festivaluri: “Maria Stock” (2013), regizat de Jan Březina, și premiat la Festivalul internațional de film de la Cottbus, și mai recent “Celebration”, de Martin Kuba, premiat la Festivalul internațional de film de la Montreal. Co-fondator al companiei de producție Xova Film în 2014, cese concentreză pe ficțiune, documentare și proiecte experimentale ale unor talente în devenire pe plan internațional. Proiecte recente includ ”Death Over Gold”, încheiat în vara aceasta, respectiv “Circus Rwanda”, aflat în producție. Marek a colaborat și ca scriitor pntru minseria postapocalitptică ”The Camp”. Xova Film a fost implicată și în producerea de documentare pentru televiziune, printre care ”Far From Maidan”, ce explorează perspectivele tensiunilor din 2014 în Ucraina. Participă la expoziții și forumuri cu proiectele sale, din dorința de a descoperi noi medii narative și strategii de antrenare a publicului.

 

matthew

Matthew F. Smith

Matthew F. Smith este un regizor premiat internațional, din Los Angeles, California. De mai bine de două decenii creează lucrări originale. Filmele sale au avut parte de lansări cinematografice și au fost proiectate la festivaluri din întreaga lume. Filmografia sa include: „The Light of Love”, „Looking for the Perfect Beat”, „Shower of Love” și ”Handsome Girl”.