Ea e băiat bun – spectacol de teatru

Ruperea conventiei pe scena este un element din ce in ce mai interesant pentru public –dizolvarea scenei in diferite feluri. Pentru ca reduce distanta dintre spectator si spectacol si este, de fapt, revendicarea cuvantului “spectator,” dupa epoca formelor de teatru in care publicul se prefacea ca nu vede marginile cortinei si ca nu aude scartaitul scandurilor de pe scena, iar actorii se prefaceau ca scena nu scartaie, ca sunt singuri intr-un spatiu schitat printr-un decor tot conventional si ca mai exista un perete intre ei si public. Prin ruperea acestor conventii, actorul isi face un fel de coming out, spunand “hai sa nu ne mai prefacem, uite, nu e nici un perete intre noi.” Surpriza placuta este ca publicul se bucura mult de aceste momente si se alatura coming out-ului, zicand “asa e, nu e nici un perete, iar tu nu esti scris de un dramaturg, ci esti viu si autentic!”

Aceasta autenticitate este fundamentala in spectacolul “Ea e baiat bun.” In felul asta, Rodica este mult mai reala si palpabila. Problemele ei si bucuria si inocenta ei nu sunt undeva departe, in lumea transsexualilor, ci sunt in spatiul dintre noi, aici, la Fabrica de Pensule. Dar desi, in mod formal, spectacolul este despre Rodica, in realitate este despre un om care se dezvaluie fiecaruia dintre spectatori. Acest om se numeste Florin Caracala si am vorbit cu el dupa spectacol. Mi-a confirmat faptul ca nu simte ca interpreteaza un personaj, ci mai degraba ca tine un discurs. Am mai vorbit cu Florin despre scena cu Mica Sirena si am cazut de acord ca este o modalitate foarte buna de a face publicul larg sa se gandeasca mai bine la situatia persoanelor transgender. Majoritatea dintre noi am fost sensibilizati, fie in copilarie, fie mai tarziu, de povestea fiintei care voia sa devina om. Am inteles-o pe sirena, ne-am imaginat cum ne-am simti in locul ei si am fost revoltati sau tristi fiindca nu putea sa devina om. Propunerea spectacolului “Ea e baiat bun” este sa ne gandim in acelasi fel si la persoanele trans.

Speranta mea este ca ne vom deprinde ca si cand iesim din teatru sa rupem conventiile, sau cel putin sa le aratam cu degetul si sa le spunem pe nume. Sa nu ne mai prefacem, fiindca nu e nici un perete intre noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *